Sintagmele românești de baltă

Desigur că în viața cotidiană întâlniți toată aria curriculară definită de termenul "persoane". Și fiecare dintre acestea sunt care mai de care mai inventive atunci când trebuie să iasă dintr-o situație care implică un anume nivel de curaj verbal.

Fraza "Mi-a făcut plăcere să te revăd" este una dintre cele mai celebre!

Chiar ți-a făcut plăcere? Chiar ai simțit fluturi prin stomăcel? Sau chiar nu aveai altceva în minte, așa-i?

Îți era rușinică să pari un om simplu și să spui un simplu "No bine, pa...", un "La revedere..." sau după caz, dacă ești și mai din nord: "Ceau / Ciao!".

O altă sintagmă care te face efectiv să te gândești că omul din fața ta, cu care încerci să ai o legătură, verbală în primă fază, este absolvent al școlii germane Handi, specialitatea Capați, este:

Da, evident!

Minunea de remarcă "Dacă e...".

Explicația nescrisă este că unii vor să tragă o concluzie și să smulgă un ultim răspuns hotărât atunci când nici chiar ei nu știu ce să facă:

"Păi atunci, dacă e, vorbim..." sau "Sau dacă e, sună-mă...".

Dacă e ce? Dacă e viu ăla la care faci referire? Dacă e fain afară atunci când vrei să dai un telefon? Dacă e de dorit să nu te fi născut?

Oricare dintre variantele de mai sus pot sta în piciorușe, alături de încă alte câteva sute, pe care le las descoperibile...

Ai putea bănui că cele de mai sus sunt un gest reflex, denumit răutăcios și simplu dar șic în același timp: Tic. Nu este chiar un tic, este mult mai mult decât atât, este o modă pentru că unii copiază replicile în speranța, care oricum e de mult defunctă, că vor apărea mai luminoși atunci când vor deschide gurița.

Îmi amintesc că prin anii '90, exista fobia și totodată fanatismul "Deci"-ului. Unii foloseau conjuncția sau după caz prefixul, cu atât de multă dăruire, încât ajunseseră să poată face o întreagă conversație doar din Deci, ajutat de câteva pauze bine alese alături de înclinări ale capului în zonele în care gradele de restricție ale sistemului de articulații permit acest lucru. Concluzia este că "Deci", la adevărata lui valoare și la adevăratul lui scop, a fost detronat de multicel.

Ciclicitatea nu se manifestă doar în ceea ce privește aspectele pozitive, ci vine puternic din spate și în sprijinul celor care sunt încă foarte siguri că și Tutankhamon a fost la grădiniță.