Poveste de demult...

Îmi fac un calcul... La o primă scrâșnire a creierului, cred că sunt 20 de ani de atunci. La cea de-a doua, cei 20 de ani devin certitudine.

Terminasem un nivel din Half-Life (pentru cei mai mici un pic: Nu Counterstrike, Half-Life!) și voiam să iau bicicleta și să fug puțin într-una din turele despre care nu știam niciodată cum se va termina.

Mama făcea o mâncare din aria curiculară a celor care necesită atenție periodică și mestecat sistematic “ca să nu se prindă”. Tehnic, cred că se numește tocană, însă termenul mai cunoscut tuturor este cel de tocăniță. O fi mai prietenos, mai alintat, nu știu cum o fi, însă cel mai folosit termen este cel de-al doilea.

Cum intuiția feminină șoptea în cască o avertizare legată de conținutul de lichid al tocăniței, mama o roagă pe soră-mea pe un ton împăciuitor și convingător în același timp: “Pune și tu, te rog frumos,un pahar de apă în tocăniță...”.

Trebuie să recunosc că niciodată n-am reușit să discern sensul diferit al unei rugăminți sau solicitări, atunci când îi conține pe “și” sau pe “mai”. Vom povesti cu altă ocazie despre această cutumă.

Sora mea, care în acel moment completa un Oracol, demers care întrerupt, ar fi cauzat căderi de regimuri dictatoriale, se ridică halara (vorba grecului), se duce alene în bucătărie și din două sunete: un fleoșcăit lichid și un sunet sec de ceramică trântită pe blatul mobilei, concluzionează: “Am pooos...”.

Nu apuc bine să mă schimb în ținuta pentru rupt genunchi și coate pe bicicletă, că în preajmă apare fin un fum de masterchef care alimentat de puțin curent, odorizează demențial toată casa...

Evident că din culise, după o vizită rapidă lângă recipientul cu compoziția magică, vocea maică-mii solicită lămuriri: “Măi, ce te-am rugat să faci? Uite, că s-a prins asta, futu-i... Un lucru te-am rugat...”.

Din camera în care Oracolul aproape că era legalizat notarial, vine răspunsul precis: “Da’ am pus, domle’... Uite-o acolo... pe dulap.”

În timp ce și eu ridicasem capul să văd ce a pus și ce urmează, căci la ce se referea soră-mea doar ea știa, vin întrebările mamei:

“Ce-ai pus măi? Pe dulap ai pus? Ce e pe dulap?”.

În același stil fluture și după un “ooooofffff” scos din străfundul dezamăgirii pe care o ai când proiectul la care lucrezi e întrerupt de o pană de curent, se aude răspunsul logic la context:

“Cănița!!! Nu ai spus să pun un pahar de apă într-o căniță? Am pus. Și cănița e pe dulap.”

Astfel, e bine să rețineți că asocierile de orice tip ale unor cuvinte din limba română, pot da sens unor lucruri care schimbă tot, prin urmare e esențial ca niciodată să nu uiți celebra reclamă Pepsi de după ‘89:

- Nea Nicu!?!

- Nuuuu! La litru!!!

 

Vă pup cu Ț!