Ești meloman sau melowoman?

Sau... după cum ar spune un mare clasic: ești din neam de cântecaci?

Pesemne că cineva cu înclinațiile descrise anterior ar aprecia cu un ton mai mult decât optimuist noul proiect sonor al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Studiind îndeaproape ideea proiectului, mi-am retrăit copilăria de pe celebrul HC91 și mai apoi CIP03, pe care rulam jocuri cu mașini ce sunau aproape precum proiectul instituției care se ocupă de mișcarea rectilinie și neuniformă a autovehiculelor din România... Cei care au apreciat la acea vreme, aplicațiile de tip jocuri cu mașini încărcate de pe casete audio, își amintesc cu siguranță că în majoritatea lor, acțiunea se rezuma la ocolirea unor obstacole desenate 2D pe calea care rula sub tine, mașina fiind oarecum fixă.

Actualul proiect nu diferă mult, atât doar că acum trebuie să mergi mai încet ca să beneficiezi de sunetele MiDi, scârțâite de anvelopele din dotare, însa nu oricum, ci cu roțile pe marcajele dedicate. Cum melodiile alese sunt din ciclul Carnot, gen muzical ce concureză cu Hamster Song, vor fi cu siguranță foarte mulți șoferi care vor dori să evite butonul Play. Și cum altfel vor putea decât printr-un “slalom finuț”?

Ei bine, abia atunci vor înțelege cât de benefic este formularul galben-albastru din torpedou, cadou prețios primit în fiecare an sau după caz la fiecare câteva luni.

Începutul e bun.

Probabil că următorul proiect va fi unul de tip “Evită stâlpii din cauciuc” sau “Schimbă banda la semnalul luminos”, cazuri în care vei câștiga lichid de parbriz cu aromă de caise și deodorant auto bio, cu arome de rucola și procuroro... Scuzele mele: avocado.

Din toate păcatele, multe dintre drumuri au deja înregistrate piese celebre, însă majoritatea acestora sunt Jungle și plătești pentru ele mult mai mult decât la Remarcator sau Tuconductă (a se citi Spotify, respectiv Youtube), pentru că Rovinieta este precum fondul de rulment combinat cu apa sfințită.

Vă pup cu Ț!